luni, 17 septembrie 2012

Reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca

Reabilitarea este mijlocul legal prin care un fost condamnat este deplin integrat, pe plan juridic, în societate.
Potrivit legii, reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile rezultate din condamnare, iar condamnatului reabilitat i se anulează antecedentele penale, nu mai are astfel antecedente şi, ca urmare, dacă săvârşeşte o noua infracţiune, este considerat infractor primar, nu va fi recidivist, i se pot aplica dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei pentru o noua infracţiune etc.
Reabilitarea este de doua feluri: de drept şi judecătoreasca.
Reabilitarea de drept se acordă în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, daca în decurs de 3 ani de la executarea sau stingerea pedepsei, condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune.
Reabilitarea judecătoreasca se acordă la cererea fostului condamnat, de către instanţa de judecată, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege (art.135 si art.137 Cod penal), în cazurile în care nu operează reabilitarea de drept.
Cererea de reabilitare judecătoreasca trebuie să cuprindă date cu privire la cel care face cererea, condamnarea pentru care se cere reabilitarea si fapta pentru care a fost pronunţata acea condamnare, motivele în fapt şi în drept, mijloacele de probă în susţinerea ei, data depunerii şi semnătura.Cererea de reabilitare judecătoreasca se face de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate care,  pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.
Se poate face şi cerere de contestare a reabilitării de drept şi cerere de anulare a reabilitării.
Condamnatul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  • să nu fi suferit o noua condamnare in intervalul:
  • in cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an pana la 5 ani – 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
  • in cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pana la 10 ani – 5 la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
  • in cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani – 7 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
  • in cazul pedepsei detenţiunii pe viata comutate sau înlocuite cu pedeapsa inchisorii – 7 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei cu închisoare;
  • să aibă asigurată existenţa prin munca sau prin alte mijloace oneste;
  • să fi avut o buna conduită;
  • să fi achitat in întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.
Termenul se socoteşte, pentru amândouă formele de reabilitare, de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris ori de la data actului de graţiere, respectiv,  pentru cei care au fost condamnaţi la pedeapsa cu amenda, termenul se socoteşte de la data achitării amenzii.
Competentă să soluţioneze judecarea cererii de reabilitare judecătoreasca este instanţa:
  • care a judecat in prima instanţa cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea;
  • instanţa corespunzătoare in a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.
Instanţa poate dispune respingerea cererii (de ex: atunci când cererea a fost introdusă înainte de termenul legal, când lipsesc anumite date esenţiale din cuprinsul cererii, etc.); suspendarea examinării cererii (dacă s-a pus in mişcare acţiunea penală printr-o altă infracţiune săvârşită de condamnat); admiterea şi soluţionarea prin hotărâre a cererii.
In caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decât după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după 2 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi după 1 an, în alte cazuri. Termenele se socotesc de la data respingerii cererii.
Hotărârea prin care instanţa rezolva cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţata de instanţa de apel este supusa recursului.

Pruncuciderea

Infracțiunea de pruncucidere  prevăzută în art.177 din Codul penal  constă în uciderea copilului nou-născut de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Fapta denumită prin termenul de pruncucidere este incriminată de legislațiile penale ca o variantă atenuantă a omuciderii și constituie, fie o infracțiune de sine stătătoare cu denumire proprie, fie o formă sau circumstanță atenuantă a infanticidului.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc dreptul la viaţă al copilului nou-născut şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea penală prin incri­minarea acestei fapte.
Obiectul material constă în corpul copilului nou-­născut, deoarece asupra aces­tuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere. Toate dezvoltările anterioare referi­toa­re la corpul persoanei umane ca obiect material al infracţiunilor contra vieţii sunt valabile şi în cazul copilului nou-născut.
Subiectul activ al infracţiunii de pruncucidere nu poate fi decât mama copilului nou-născut. Aşadar, pruncuci­derea este o infracţiune cu autor unic, calificat.
Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil nou-născut, indi­ferent dacă a fost născut din căsătorie sau din afara căsătoriei; calitatea de subiect pasiv special şi imediat al pruncuciderii nu o poate avea decât victima nemijlo­cită a acţiunii făptuitorului. Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în conside­rare a procesului naşterii. De regulă, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu. Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică viabilitatea, nu este determinantă în materie de pruncucidere.
Elementul material al laturei obiective constă într-o acţiune (inacţiune) de uci­de­re exercitată asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viaţa acesteia, re­zul­tat care se constată, de regulă, prin acte medico-legale. Infracţiunea se poate ma­nifesta prin omisiu­nea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil, cum ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau mod care-l expune la moarte şi pe care mama avea obligaţia legală să le execute.
O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea îndreptată spre uciderea victimei să aibă loc „imediat după naştere"; se fixează astfel timpul de co­mitere, adică limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou­-născut atrage calificarea de pruncucidere; perioada de timp desemnată prin această condiţie nu trebuie interpretată într-un sens riguros cronologic, ci trebuie delimitată după criterii medi­cale morfofiziologice.
Trebuie să precizăm că pentru existenţa pruncuciderii, este necesar ca starea de tulburare să fie pricinuită de naştere; interpreta­rea acestei expresii trebuie făcută prin prisma datelor ştiinţelor medicale, medicopsihologice şi psihologice, dată fiind importanţa actului biologic al naşterii şi a fazei imediat următoare acestuia.
Urmarea imediată constă în acţiunea sau omi­siunea socialmente periculoasă să aibă ca rezultat moartea copilului nou-născut. Moartea victimei trebuie să fie consecinţa acţiunii făptuitorului asupra copilului nou-născut. Dacă se produce un alt rezultat, cum ar fi vătămarea gravă a sănătăţii ori in­fir­mitatea copilului, nu prezintă interes pentru pruncuci­dere, deoarece tentativa nu este incriminată.
În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuată, dar rezultatul, constând în moartea copilului, nu s-a produs din motive independente de voinţa făptuitorului, acesta răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală, în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
Sub aspectul laturii subiective este necesar ca intenţia de a ucide, care prezidează săvârşirea faptei, să se fi născut sau să se fi format ca urmare şi sub impulsul stării de tulburare psihică consecutiv naşterii, în condiţiile unei respon­sabilităţi afectate de această stare. Intenţia de a ucide s-ar putea manifesta, în acest caz, ca intenţie spontană, caracterizată prin aceea că se naşte şi se execută, sub influenţa acestei tulburări psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibilă cu premeditarea.­
Pruncuciderea fiind, ca şi omorul, o infracţiune mate­rială care are ca ur­ma­re imediată producerea unui rezultat, este susceptibilă de desfăşurare în timp şi deci, de efectuarea unor forme imperfecte: acte pregătitoare (preparatorii) şi tenta­tivă.
Conform legislatiei în vigoare infracţiunea de pruncucidere este sancţionată cu pedeapsa închi­sorii de la 2 la 7 ani

marți, 11 septembrie 2012

Cauti avocat gratuit online?

Cauti un avocat gratuit online? Aici poti gasi avocatul potrivit cazului tau si chiar mai mult gratis.
Cu totii dorim sa consultam parerea mai multor specialisti atunci cand avem o problema, acum puteti consulta un avocat online gratuit fara ca serviciile prestate sa fie platite. Avocatii vor oferi consultanta in orice problema pe care o intampinati.
Incepand de la probleme legate de la achizitiona pana la probleme cu autoritatile, avocatii inscrisi pe LicitatiiJuridice va vor sta oricand la dispozitie. Pentru inceput veti alege categoria care se potriveste cel mai bine cazului tau, vei completa informatiile cerute si in cel mai scurt timp vei fi contactat de unul dintre avocatii inscrisi in categoria respectiva. Daca nu ai ales categoria potrivita, unul dintre administratorii site-ului va iti va inscrie cazul in categoria potrivit pentru a fi contactat de avocatul potrivit.
Cand un avocat se decide sa te ajute noi te informam si iti trimitem datele lui, taxele de reprezentare si rating-urile oferite de ceilalti useri care au fost reprezentati.