Pruncuciderea

Infracțiunea de pruncucidere  prevăzută în art.177 din Codul penal  constă în uciderea copilului nou-născut de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Fapta denumită prin termenul de pruncucidere este incriminată de legislațiile penale ca o variantă atenuantă a omuciderii și constituie, fie o infracțiune de sine stătătoare cu denumire proprie, fie o formă sau circumstanță atenuantă a infanticidului.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc dreptul la viaţă al copilului nou-născut şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea penală prin incri­minarea acestei fapte.
Obiectul material constă în corpul copilului nou-­născut, deoarece asupra aces­tuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere. Toate dezvoltările anterioare referi­toa­re la corpul persoanei umane ca obiect material al infracţiunilor contra vieţii sunt valabile şi în cazul copilului nou-născut.
Subiectul activ al infracţiunii de pruncucidere nu poate fi decât mama copilului nou-născut. Aşadar, pruncuci­derea este o infracţiune cu autor unic, calificat.
Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil nou-născut, indi­ferent dacă a fost născut din căsătorie sau din afara căsătoriei; calitatea de subiect pasiv special şi imediat al pruncuciderii nu o poate avea decât victima nemijlo­cită a acţiunii făptuitorului. Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în conside­rare a procesului naşterii. De regulă, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu. Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică viabilitatea, nu este determinantă în materie de pruncucidere.
Elementul material al laturei obiective constă într-o acţiune (inacţiune) de uci­de­re exercitată asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viaţa acesteia, re­zul­tat care se constată, de regulă, prin acte medico-legale. Infracţiunea se poate ma­nifesta prin omisiu­nea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil, cum ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau mod care-l expune la moarte şi pe care mama avea obligaţia legală să le execute.
O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea îndreptată spre uciderea victimei să aibă loc „imediat după naştere"; se fixează astfel timpul de co­mitere, adică limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou­-născut atrage calificarea de pruncucidere; perioada de timp desemnată prin această condiţie nu trebuie interpretată într-un sens riguros cronologic, ci trebuie delimitată după criterii medi­cale morfofiziologice.
Trebuie să precizăm că pentru existenţa pruncuciderii, este necesar ca starea de tulburare să fie pricinuită de naştere; interpreta­rea acestei expresii trebuie făcută prin prisma datelor ştiinţelor medicale, medicopsihologice şi psihologice, dată fiind importanţa actului biologic al naşterii şi a fazei imediat următoare acestuia.
Urmarea imediată constă în acţiunea sau omi­siunea socialmente periculoasă să aibă ca rezultat moartea copilului nou-născut. Moartea victimei trebuie să fie consecinţa acţiunii făptuitorului asupra copilului nou-născut. Dacă se produce un alt rezultat, cum ar fi vătămarea gravă a sănătăţii ori in­fir­mitatea copilului, nu prezintă interes pentru pruncuci­dere, deoarece tentativa nu este incriminată.
În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuată, dar rezultatul, constând în moartea copilului, nu s-a produs din motive independente de voinţa făptuitorului, acesta răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală, în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
Sub aspectul laturii subiective este necesar ca intenţia de a ucide, care prezidează săvârşirea faptei, să se fi născut sau să se fi format ca urmare şi sub impulsul stării de tulburare psihică consecutiv naşterii, în condiţiile unei respon­sabilităţi afectate de această stare. Intenţia de a ucide s-ar putea manifesta, în acest caz, ca intenţie spontană, caracterizată prin aceea că se naşte şi se execută, sub influenţa acestei tulburări psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibilă cu premeditarea.­
Pruncuciderea fiind, ca şi omorul, o infracţiune mate­rială care are ca ur­ma­re imediată producerea unui rezultat, este susceptibilă de desfăşurare în timp şi deci, de efectuarea unor forme imperfecte: acte pregătitoare (preparatorii) şi tenta­tivă.
Conform legislatiei în vigoare infracţiunea de pruncucidere este sancţionată cu pedeapsa închi­sorii de la 2 la 7 ani